Ultimele articole publicate in blogul nostru

Cheltuielile cu deductibilitate limitată

Se apropie finalul de an, moment în care majoritatea firmelor simulează un calcul al impozitului pe profit, sau bugetează venituri și cheltuieli pentru anul următor. Pentru a avea o situație cât mai fidelă a cheltuielilor care stau la baza calculului impozitului pe profit le vom aprofunda mai jos pe cele care au deductibilitate limitată.

Pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile numai cele efectuate în scopul desfășurării activității economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, precum și taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile patronale și organizațiile sindicale.

Conform art. 25 alin. (3) din Codul fiscal, printre cheltuielile cu deductibilitate limitată se află următoarele:

  • cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% aplicate asupra unei baze formata din profitului contabil, la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit și cele de protocol;
  • cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 5% aplicate asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului muncii;
  • scăzămintele, perisabilitățile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit legii;
  • pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu;
  • 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de nouă scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate în proprietatea sau în folosința contribuabilului;
  • cheltuielile cu provizioane/ajustări pentru depreciere și rezerve;
  • cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs valutar;
  • amortizarea.



Urmăriți-ne și pe rețelele sociale:
--> -->